marți, 16 septembrie 2008

Vizitati Romania - Cetatea Biertan

Am inceput sa fac cate o mica prezentare asupra unor locuri din Romania, care merita vazute (zic eu). Am inceput cu cetatea Rupea, iar acum am sa va prezint cetatea Biertan.

Am auzit de Biertan de la un coleg de munca, care mi-a povestit ce frumos este acolo. Si a avut dreptate. Am ajuns in aceasta vara si la Biertan.

Localitatea Biertan, se afla la vreo 8 Km de drumul national ce leaga Sighisoara de Medias. Este o zona impanzita de mai multe astfel de monumente istorice, destul de bine semnalizate. Pe tot drumul vezi panouri care te indeamna sa vizitezi un astfel de vestigiu al arhitecturii si istoriei.

Cetatea Biertan, pe numele sau complet ansamblu bisericii evanghelice fortificate, a fost ridicata intre anii 1493-1522, pe locul unei alte biserici. Este o biserica-hala gotic tarziu, cu 3 nave, cor cu absida poligonala, sacristie si nivele de aparare, fiind ultima biserica-hala construita in tara. Biserica apartine tipului de fortificare cu amenajari defensive amplasate pe biserica si incinta.

Lacasul pastreaza remarcabile piese de sculptura, pictura si mobilier gotic tarziu, cu influente de Renastere. Fortificatia are doua incinte concentrice si o a treia partiala, cu 7 turnuri si 2 bastioane. In incinta interioara sunt de remarcat turnul sudic, care are la parter fosta capela catolica, cu picturi murale din secolul XVI; turnul vestic, fosta primarie si turnul nord-estic, azi lapidariu, si care adaposteste lespezi funerale din secolele XVI – XVII.

Biertanul are, de asemenea, valoare simbolica si memoriala, caci intre anii 1572 – 1867 a fost sediul Episcopatului Bisericii Evanghelice CA, centrul vietii spirituale si politice a sasilor transilvaneni.























Niciun comentariu: