In Bucegi la Cabana Malaiesti

Salutare prieteni. Demult n-am mai scris pe aici, dar am de gand sa ma revansez. Si am sa incep noul an cu o tura pe care am facut-o in februarie in m-tii Bucegi pana la cabana Malaiesti.
Cu o saptamana inainte, stateam pe acasa si ma uitam pe Explorer TV, la un documentar despre munca salvamontistilor de pe muntele Denali din Alaska. Vazand crestele si zapada de acolo mi sa cam facut dor de duca. Si m-am hotarat asupra traseului pe care sa-l fac. Am ales traseul ce urca la cab. Malaiesti. Am inceput sa dau sfoara-n tara, si pana la urma au zis prezent Daniel, Lavinia si Emi.
Am vrut sa incep traseul cu urcare din Rasnov, dar m-am razgandit cand am aflat ca avem prea mult de mers pe drum forestier, si am decis sa urcam mai bine din Paraul Rece. Ocazie buna sa testam noul aparat foto a lui Daniel si Lavinia.
Am decis sa lasam masinile acasa, si sa mergem cu autobuzul de la Codreanu pana la Paraul Rece, autobuz care initial trebuia sa plece la 6.15 dimineata, dar a plecat la 5.30, deci l-am ratat. Asa ca am plecat cu trenul pana la Predeal, iar de acolo am luat un taxi pana la intrarea in traseu.
De aici am luat-o la pas spre cab Diham. Chiar pas cu pas ca pana la Diham am cam batut poteca. Dar n-a fost o problema prea mare, ca pana pe la ora 9 am ajuns la Diham. Dupa ce mancam micul dejun si bem o cafea, plecam spre Malaiesti. Cu gandul ca iar o sa batem poteca, dar avem noroc. Un grup de vreo 7-8 persoane ne depaseste dupa vreao 10 minute de cand am plecat de la cabana, asa ca au taiat ei poteca. Noi ne-am bucurat de vremea buna, de copacii incarcati de zapada. Am pus la treaba aparatele foto, dar si imaginatia noastra, deoarece zapada acoperea complet braduletii creand forme, in care fiecare vedea altceva.


Am mers incetisor, fara graba ca doar avem timp destul la dispozitie sa ajungem la cabana.
Spre dupa masa ajungem si noi la cabana. Cabana plina ochi. N-aveai loc sa arunci un ac. Noroc cam sunat si am facut rezervare, ca altfel dormeam afara. Si asa n-am avut loc in cabana si am dormit in refugiu Salvamont, care pana spre seara sa umplut si el.
Ne inghesuim si noi in sala de mese si pana la urma gasim o masa libera unde ne instalam, sa mancam si noi ceva. Pana seara sorbim si noi o sticla de vin, iar pana noaptea se aduna mai multe sticle de vin. In cabana atmosfera se incinge, lumea se aduna, se scot chitarile si caietele de cantari si pana noaptea tarziu se canta.
Intr-un final ne retragem si noi in refugiu la somn. Asta cine poate. Caci in camera e o caldura de innebunesti. Eu personal n-am prea dormit. Abia spre dimineatza cand s-a mai racorit un pic am reusit sa adorm si eu.
Cu greu ne trezim si noi, ca am dormit mai mult dimineatza decat noaptea. Fetele se plag ca au cam tras la masea aseara. Pe la amiaza reusim si noi sa plecam. Daca in prima zi a fost cam innorat, de data asta avem parte de soare. Traseul de coborare este cam acelasi cu cel pe care am urcat. Singura diferenta este ca de la cab. Diham cobaram spre Gura Diham si Busteni.


In Busteni ajungem exact cand se intuneca, si cum mai avem cam o ora pana vine trenul, ne bagam intr-o carciuma sa ne "incalzim" cu o bere.
Cam asta a fost prima tura pe anul asta. Vor urma si altele pentru ca mi-am pus in cap sa merg cat mai des posibil pe munte.

Vulcanii noroiosi

Este duminica. Inca de dimineata, cam pe la ora 9, devreme pentru o zi de weekend (pentru mine), suna telefonul. Este Tory, care ma intreaba daca vreau sa merg la vulcanii noroiosi. Binenteles ca accept invitatia si iata-ma intr-o juma’ de ora la el acasa. Aici aflu ca mergem mai multi. Asa ca dam adunarea la benzinaria Petrom din Craiter. Acum am ocazia sa vad noua masina a lui Dragos. Dupa ce alimentam si luam cate ceva de prin magazin purcedem la drum.

Vremea se anunta frumoasa si asa avea sa fie, o frumoasa zi de toamna, in care soarele a stralucit toata ziua. Prima oprire, pantru poze, o facem inainte de a intra in Intorsura Buzaului. Aici Tory constata ca acumulatorul de la aparatul lui este gol, si daca nu aveam eu aparatul la mine, nu cred ca mai ajungeam nicaieri. Dupa ce tragem cateva cadre plecam mai departe.

A doua, a treia si alte opriri au avut loc in zona lacului de acumulare de la Siriu. La fiecare curba, la fiecare popas, in orice loc de unde puteam face niste poze. Ce a iesit vedeti mai jos.

Plecam mai departe. Daca pana la baraj ne-au insotit copacii si padurea, de aici inainte ne vor insotii casele si oamenii, caci de aici mergem pe un drum foarte intortocheat, numai prin localitati. Localitati care nu stii unde incep si unde se termina. Sunt mai multe localitati, dar parca e numai una, al naibii de lunga.

Dupa un popas, unde am si mancat cate ceva, iata-ne ajunsi si la vulcanii noroiosi. Si am sa va spun cateva cuvinte despre acesti vulcani, luatede pe un panou de la intrare.

Termenul de “vulcani noroiosi” defineste o eruptie lenta sau brusca de noroi insotita de emanatii de gaze si chiar de petrol. Ei au fost remarcati pentru prima oara la noi in tara, la Berca, judetul Buzau, de catre francezul H. Cognand in anul 1867, cu ocazia unor prospectiuni petroliere. Vulcanii noroiosi se deosebesc de cei propriu zisi prin produsele de eruptie, forme si dimensiuni.

Vulcanii noroiosi se impart in trei mari categorii dupa felul aparitiei: vulcani datorati eruptiei gazelor naturale; vulcani datorati emanatiei gazelor vulcanice si vulcani noroiosi de origine seismica. Vulcanii de la noi din tara fac parte din prima categorie si se gasesc in trei areale diferite: Paclele Mari cu o suprafata de 22 ha; Paclele Mici cu o suprafata de 16.5 ha si Paclele de la Beciu cu o suprafata de 20x40 m.

Binenteles ca noi am fost prea lenesi sa mai citim panaoul de la intrare, pe care scria despre faptul ca exista Paclele Mari si Paclele Mici, asa ca am vizitat doar Paclele de la Beciu, adica pe cele mai mici. Acum avem motiv ca sa revenim si sa vizitam si ceilalti vulcani.